1. FORTIFICAŢIA ORAŞULUI
Fortificaţia oraşului Sebeş – rămasă cunoscută în literatura de specialitate ca singura cetate orăşenească despre care s-a păstrat un document oficial de construcţie (datând din 1387) – este un prototip arhaic în sistemul defensiv urban din Transilvania şi în cadrul ei s-au conservat cele mai multe elemente originale care datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul secolului al XV-lea. În anul 1438, când oraşul a fost cucerit de către turci, exista aici o fortificaţie înzestrată cu turnuri de apărare. Construcţia ei nu se încheiase, ipostază care ar putea explica de ce oficialităţile au preferat să predea oraşul fără luptă. Pentru a contracara poziţia strategică total nefavorabilă, incinta a fost înconjurată de şanţuri inundate şi de lacuri, ca elemente defensive suplimentare. În secolul al XVII-lea, în dreptul porţilor de est şi de vest, au fost construite două barbacane de forma unor potcoave, cu rolul de a întări aceste puncte de acces. Fortificaţia are forma unui dreptunghi cu colţurile rotunjite şi este dispusă în jurul oraşului interior, delimitând centrul istoric al Sebeşului, cu o suprafaţă de aproximativ 20 ha. Incinta, cu un perimetru de 1700 m, este alcătuită din ziduri din piatră ce nu depăşesc 7 m în înălţime şi 1,50 m în grosime. În partea superioară a zidurilor există un parapet, cu înălţimea de până la 2,20 m, prevăzut cu creneluri, merloane şi ferestre de tragere. La baza parapetului, spre interiorul incintei, era amplasat drumul de strajă, sprijinit pe console din lemn şi, în unele porţiuni, pe arcade. Fortificaţia cuprindea, pe lângă curtine, turnurile de apărare, porţile oraşului şi barbacanele amintite, dezafectate în secolul al XIX-lea. S-au păstrat şase dintre turnurile cu care a fost înzestrată fortificaţia:
Turnul Croitorilor (sau al studentului) – este amplasat în colţul de sud-est al incintei. Are un plan pătrat, cu latura de 5 m, iar din punct de vedere volumetric este alcătuit din parter şi patru niveluri. Nivelele inferioare datează din prima fază de construcţie, iar celelalte au fost adăugate în secolele XV şi XVI.
În anul 1438 Sebeşul a fost cucerit de turci. Majoritatea populaţiei, împreună cu fruntaşii oraşului, răspunzând propunerii lui Vlad Dracul vasal în tabăra otomană au hotărât să predea oraşul fără luptă. La intervenţia domnitorului român, sebeşenii au avut parte de o captivitate mai uşoară, fiind duşi cu bunurile lor , fruntaşii în Ţara Românească, iar restul în provinciile Imperiului Otoman, de unde s au întors mai târziu în Transilvania, cu excepţia preotului şi a unor fruntaşi cărora regele Albrecht (1437 1439) le a interzis, în anul 1439, întoarcerea în ţară, fiind consideraţi trădători. S-a opus totuşi o timidă rezistenţă la predarea oraşului, repede lichidată de turci; printre orăşenii care s au baricadat în Turnul Croitorilor a fost şi „Studentul anonim de la Sebeş” care, după înfrângerea rezistenţei a fost dus şi el prizonier în Imperiu, de unde se va elibera după douăzeci de ani. A devenit călugăr şi, mai târziu, a descris, pe lângă întâmplările din viaţa sa, şi moravurile turcilor, într-o carte foarte citită în a doua jumătate a secolului al XV lea şi în secolul următor.
Turnul Cizmarilor – situat în colţul de nord-vest al incintei, de plan pătrat cu latura de 5,50 m, are parter şi două etaje şi este prevăzut cu ferestre de tragere. Este dispus spre exteriorul incintei. A fost atestat documentar în anul 1513 şi datează din prima fază de construcţie a fortificaţiei oraşului.
Turnul Porţii de nord – situat la jumătatea laturii de nord a incintei, dispus spre interior, are planul pătrat. Era străpuns de o poartă carosabilă, care permitea accesul dinspre nord. Datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea sau la începutul secolului al XV-lea. În secolul al XIX-lea a fost transformat în locuinţă.
Turnul Porţii de vest – situat în apropierea fostei porţi de vest a incintei, în spatele clădirii care adăpostea în prima jumătate a secolului XX, Poşta oraşului. Este dispus pe exteriorul curtinei şi are secţiunea dreptunghiulară, cu laturile de 6,30 X 6 m. Poate fi datat şi el în prima fază de construcţie a fortificaţiei (sec XV).
Turnul poligonal – situat în colţul de nord-est al incintei, în apropierea mânăstirii franciscane (fostă dominicană). Are, în secţiune, forma octogonală, iar din punct de vedere volumetric, două nivele şi este dispus spre exteriorul incintei. Poate fi datat în secolul al XVI-lea.
Turnul semicircular – Amplasat pe latura de vest, între turnul porţii de aici şi cel al cizmarilor, înspre exteriorul incintei, este un turn bastionar, semicilindric, scund, având zidurile groase, realizate din piatră şi cărămidă. A fost construit în anul 1634, iar în secolul al XIX-lea, turnul a suferit importante transformări, în prezent fiind folosit drept locuinţă.
2. PRIMĂRIA ORAŞULUI
Situată în cadrul frontului stradal care delimitează la nord Piaţa Mare a oraşului, pe o parcelă de colţ, la intersecţia Rosengasse (actuala str. 24 Ianuarie) cu Rathausegasse (actuala str. Pieţii), clădirea primăriei a fost construită în anul 1909, pe locul vechiului sediu, demolat parţial în anul 1880. Dispunerea edificiului pe o parcelă de colţ a determinat şi dezvoltarea planimetrică a acestuia, rezultând o construcţie în forma literei L. Din punct de vedere volumetric, clădirea are parter şi etaj, şi este acoperită cu o învelitoare articulată, ascuţită, de ţiglă.
Dacă parte inferioară a faţadei este mai sobră, iar deschiderile de uşi şi ferestre se închid cu arce în formă de mâner de coş, aceeaşi afirmaţie nu este valabilă şi în cazul părţii superioare, corespunzătoare etajului. Aici, deschiderile de fereastră se finalizează în partea superioară cu arce frânte, fiind completate de un decor de factură neogotică.
3. ANSAMBLUL ARHITECTURAL AL BISERICII PAROHIALE EVANGHELICE C.A.
Biserica Parohială Evanghelică
Este cel mai important monument al Sebeşului, iar în alcătuirea sa, se conservă elemente de arhitectură, de structură şi decorative, specifice stilurilor romanic şi gotic. Biserica este alcătuită dintr-un cor gotic, de tip hală, un corp bazilical şi un turn clopotniţă, situat în prelungirea spre vest a navei centrale. Aspectul actual al edificiului este rodul mai multor etape de construcţie şi refacere, derulate în decursul secolelor XIII-XIX. Prima fază de construcţie poate fi plasată la începutul secolului al XIII-lea când, în cimitirul aşezării, s-au demarat lucrările de edificare a unei bazilici romanice. La scurt timp după invazia mongolă din 1241, s-au reluat lucrările de construcţie a bisericii, însă după o concepţie diferită de cea iniţială, sub influenţa şantierelor cisterciene.
Pe seama remarcabilei dezvoltări economice pe care o înregistrează oraşul în secolul al XIV-lea, trebuie pusă şi dorinţa sebeşenilor de a-şi construi o nouă biserică, pe locul celei vechi. Astfel în jurul anului 1360, după ce în prealabil a fost demolată absida poligonală a bisericii, în partea de est a corpului bazilical au început lucrările de construcţie a unui cor de tip hală, de mari dimensiuni, în maniera goticului târziu, primul de acest gen din Transilvania. Corpul bazilical romanic a rămas în picioare, el urmând să fie demolat pe măsură ce noua construcţie avansa. Una dintre cheile de boltă a permis datarea corului, mai precis a momentului încheierii lucrărilor şi a dării lui în folosinţă. Este vorba de cea situată în prima travee a colateralei de nord, pe care este reprezentat blazonul regelui Ungariei, Ludovic I (1342-1382). Se consideră că la sfârşitul domniei lui, în anul 1382, construcţia corului era încheiată. Dificultăţi de ordin material au împiedicat continuarea construcţiei noii biserici după planul iniţial. Proiectul este abandonat, iar singura soluţie rămasă a fost aceea de legare a corului de vechiul corp bazilical romanic şi de atenuare a discrepanţelor dintre cele două părţi ale clădirii. Lucrările s-au desfăşurat între 1455 şi 1464. Prin transformarea corpului bazilical, caracterul romanic al acestuia a dispărut şi întreaga construcţie a dobândit o imagine mai unitară. La Sebeş se găseşte decorul sculptural de factură gotică cel mai bogat, atât în ceea ce priveşte numărul statuilor cât şi al tematicii iconografice din Transilvania. Meşterii pietrari care au executat acest decor, se pare, au fost formaţi la şcoala Parler-ilor. În corul bisericii se află un altar poliptic, realizat în intervalul 1518-1526, una dintre cele mai valoroase piese de acest gen din Transilvania.
Capela Sf. Iacob
Situată în apropierea corului bisericii parohiale, în partea de nord a acestuia, capela este o construcţie de mici dimensiuni, alcătuită dintr-o mică navă de formă pătrată şi o absidă poligonală în partea de est. S-a considerat că ea a servit drept baptisteriu, capelă cimiterială sau a fost închinată unui anumit sfânt. Se pare că a fost dedicată Sfântului Jacobus Major (Iacob cel Mare sau cel Bătrân), patronul pelerinilor şi a fost construită la începutul secolului al XV-lea.
Fortificaţia bisericii
Biserica parohială din Sebeş a fost înconjurată cu o incintă fortificată, de plan rectangular şi prevăzută cu turnuri de apărare. Referitor la momentul realizării acesteia există mai multe ipoteze, nici una nefiind sprijinită de dovezi arheologice sau documentare concrete. Unii cercetători datează ansamblul în a doua jumătate a secolului al XIII-lea şi consideră că este prima etapă a fortificării Sebeşului, ca o consecinţă a distrugerilor provocate de invazia tătară din 1241. Alţi istorici consideră că lucrările la fortificaţia bisericii s-au desfăşurat în paralel cu cele de la incinta oraşului, la sfârşitul secolului al XIV-lea şi în primele decenii al secolului al XV-lea. În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, incinta avea forma aproape ovală, cu mici devieri, în dreptul capelei şi în partea de est. Existau cinci turnuri dispuse pe perimetrul zidului: două, pe latura de vest ce flancau poarta de acces în incintă, unul, la jumătatea laturii de sud, altul în colţul de sud-est, iar ultimul era amplasat în colţul de nord-vest. Cele de pe latura de vest au fost dărâmate, împreună cu porţiunea de zid de aici, în anul 1863, când s-a construit noul edificiu al Gimnaziului evanghelic C. A. În anul 1870, a fost demolată şi partea de nord a curtinei. Din această fortificaţie se mai păstrează, în prezent, o porţiune din curtina sudică, între clădirea fostului gimnaziu german şi fostul turn din colţul de sud-est.
Casa Clopotarului
Este amplasată în colţul de sud-vest al Pieţei Mari a oraşului, la extremitatea vestică a fragmentului de zid care s-a mai păstrat din fortificaţia bisericii. La restaurarea ansamblului bisericii evanghelice, din anii 60 ai secolului trecut, în infrastructura construcţiei au fost descoperite fragmente din fundaţia unei capele de mici dimensiuni, alcătuită dintr-o navă şi o absidă poligonală, care poate fi datată în al treilea sfert al secolului al XIII-lea. Capela, ulterior, a fost dezafectată şi înglobată într-o nouă construcţie, probabil, un turn al fortificaţiei bisericii. Lucrările s-au desfăşurat, probabil, în a doua jumătate a secolului al XV-lea, după ce noua capelă Sf. Iacob a fost construită. Turnul a suferit transformări repetate, ca cea din 1716 când a fost pregătit pentru a adăposti Primăria oraşului, sediul acesteia de pe latura de nord a Pieţei Mari aflându-se într-o stare avansată de degradare.
4. CASA ZÁPOLYA
Situată în colţul de nord-est al Pieţei Mari a oraşului, este una dintre cele mai vechi şi importante construcţii laice din Sebeş care, în prezent, adăposteşte Muzeul Municipal. Clădirea a servit de-a lungul timpului ca spaţiu de găzduire a reprezentanţilor puterii, când aceştia se aflau în trecere prin Sebeş, şi tot aici s-au desfăşurat ocazional lucrările dietei Transilvaniei. La aspectul actual al clădirii îşi aduc contribuţia elemente de volumetrie şi decorative caracteristice stilurilor gotic şi Renaştere. În acest edificiu a murit în 22 iulie 1540 Ioan Zápolya, ultimul voievod al Transilvaniei şi rege al Ungariei.
În a doua jumătate a secolului al XV-lea, clădirea, construită din piatră de râu şi piatră de carieră, avea un plan aproape pătrat. Pe latura de nord a corpului de est, la nivelul demisolului, se poate observa existenţa unei deschideri de uşă, încheiată în partea superioară în arc frânt. În apropiere, dar pe latura de est, corespunzând parterului, există o deschidere de uşă, în prezent înzidită, care se încheie şi ea în partea superioară în arc frânt. S-a conservat şi o parte a faţadei de sud datând de la sfârşitul secolului al XV-lea – începutul secolului al XVI-lea, ce respecta aliniamentul unui vechi front stradal care, parţial, se păstrează şi în prezent. Faţada în discuţie este vizibilă într-o încăpere, adosată mai târziu construcţiei, şi în cadrul ei s-au conservat o fereastră, o uşă şi un portal.
Pe parcursul secolului al XVI-lea a avut parte de noi transformări. S-a păstrat, în linii mari, planul pe care îl avea la sfârşitul secolului trecut şi s-a refăcut etajul, cel anterior rămânând până în prezent un mezanin al aripii de vest a clădirii. Pentru a putea susţine noul etaj au fost necesare lucrări şi la parterul clădirii. De acum datează bolţile pe console ale gangului carosabil şi cele ale aripii de est.
În secolul al XVII-lea a suferit o nouă refacere, care a condus la realizarea planului actual al clădirii. Acum construcţia a fost amplificată spre sud, iar în faţada de nord a fost executată loggia.
5. GIMNAZIUL EVANGHELIC C.A.
Clădirea este situată în apropierea bisericii evanghelice, în partea de vest a acesteia şi delimitează, la est, Piaţa Mică a oraşului. Este o construcţie de mari dimensiuni, ridicată pe locul vechiului sediu al gimnaziului, iar lucrările s-au derulat între anii 1863 şi 1866. Clădirea are planul în forma literei U, cu faţada principală alungită. Din punct de vedere volumetric, este un edificiu cu subsol, parter şi etaj, proiectat de la început pentru a servi activităţilor didactice. Accesul principal este dispus în partea centrală a corpului median, care iese în rezalit, iar ferestrele etajului poartă un decor de factură neogotică. Corpul principal este mărginit de doi pilaştri viguroşi, realizaţi în tencuială ce sprijină o friză alcătuită din panouri pătrate, al cărei traseu îl urmează pe cel al frontonului dreptunghiular. Sub friza acestuia este plasată inscripţia BILDUNG IST FREIHEIT.
6. MOARA DE GRÂU
Moara de jos este situată în afara oraşului interior, la marginea estică a Cartierului grecilor, pe o parcelă mărginită la est de Canalul Morii. Iniţial, aici au existat două clădiri, amplasate de o parte şi de cealaltă a canalului, ambele făcând parte din ansamblul morii. În anul 1911, cele două clădiri existau, iar între ele era amplasat un pod din lemn. Ulterior, cea de pe malul de est al canalului a fost demolată. Construcţia care s-a păstrat are planul dreptunghiular, cu latura lungă orientată pe direcţia nord-vest – sud-est. Din punct de vedere volumetric, este alcătuită din parter şi etaj, tăvănite.
Apa care acţiona roata morii era adusă din râul Sebeş prin aşa-numitul Canalul Morii, care, datorită importanţei, a fost îngrijit secole de-a rândul.
7. POŞTA VECHE
Este amplasată la mică distanţă de fosta poartă de vest a incintei oraşului interior, în afara acesteia, pe o parcelă de colţ, la intersecţia Griechengasse (actuala str. Valea Frumoasei) cu Mühlgasse (actuala str. Decebal), a cărei parte sudică se va numi ulterior Postgasse (str. Dorin Pavel). A fost construită la sfârşitul primului sau la începutul celui de al doilea deceniu al secolului XX, în timpul mandatului primarului Johann Schöpp (1907-1918). Încă de la început construcţia a fost sediul Oficiului Poştal, destinaţie pe care o va păstra până în a doua jumătate a secolului XX. Clădirea are certe influenţe stilistice de factură art nouveau, în special în decorul faţadei principale şi la nivelul frontonului.
8. ALTE CLĂDIRI: CASA PĂDURILOR, BAIA DE SARE, SPITALUL ŞI CAZARMA
Primele decenii ale secolului XX sunt caracterizate de o relativă prosperitate pentru oraşul Sebeş. Acum localitatea este înzestrată cu o serie de obiective moderne: edilitare şi industriale. Cele mai multe realizări edilitar-urbanistice au avut loc în timpul mandatelor primarului Johann Schöpp, între 1907 şi 1918, când au fost construite: noua primărie (1909), Poşta, Spitalul, abatorul şi Casa Pădurilor.
În anul 1910 a fost construit noul sediu al unităţii de cavalerie din partea de nord-est a oraşului, în apropiere de drumul spre Daia Română. Tot acum a fost construită şi Baia de Sare, în cartierul de est, iar în 1912, în cartierul sudic, a fost ridicat spitalul cu o capacitate de 80-100 de paturi.